Stareţ Protosinghel Iustin Petre

Rugăciunea şi ajutorul Sfântului acoperă mănăstirea că un clopot protector. Părintele Iustin Petre e convins de acest lucru şi nu încetează să se uimească. La 26 de ani, e printre cei mai tineri stăreţi din ţară. Doi ani îl despart de frumoasă perioada de studenţie de la Cluj dar, în realitate, de atunci pare să fi trecut o viaţă de om. Ochii lui albaştri, păstrând încă brumă de oboseală a slujbei de noapte, cercetează un punct imprecis, pierdut în depărtarea ferestrei. De loc e din Bucovina, provenind dintr-o familie de ţărani credincioşi.

Trăia în rânduiala Bisericii, îl preţuia pe fratele său (călugăr la „Sfântul Ioan cel Nou” de la Suceava), se spovedea des şi ţinea toate posturile, dar îi plăcea viată, cu dulceaţa şi aventura ei. Făcea sport, era înotător de performanţă, se înscrisese într-un club de judo, scria poezii şi compunea melodii de muzică uşoară. Voia să vadă lumea şi îi plăcea să colinde munţii. Nu refuză nici o provocare şi, intrând într-un club de speologie, şi-a pus în câteva rânduri viaţă în primejdie. Când a ajuns la Mănăstirea „Petru-Vodă” din Bucovina era student la Teologie, iubea o fată şi voia să se căsătorească în cel mai scurt timp. Habar nu avea că, intrând la bătrânul stareţ şi duhovnic Iustin, viaţă lui se va schimbă cu totul. A fost ca o lovitură de fulger. Văzător cu duhul, stareţul de la „Petru-Vodă” părea că îi cunoaşte toată viaţă şi toate păcatele tinereţii de până atunci. La sfârşit, i-a zis: „Nu e bine ce vrei să faci. Căsătoria nu e de tine”. Fără să-şi dea seama ce se întâmplă, tânărul Iustin a insistat. Voia familie, voia să se înscrie la masterat, să susţină în Grecia un doctorat în teologie. Marele duhovnic i-a retezat însă avântul: „Ce faci cu masteratul? Te mântuieşti oare prin el? Alta e chemarea ta”. În mod inexplicabil, a două zi, tânărul Iustin şi-a anunţat prietenii că nu mai pleacă împreună cu ei, că vrea să mai rămână câteva zile la Mănăstirea „Petru-Vodă”. Nici nu bănuia că deja luase cea mai importantă decizie din viaţă lui. Devenise călugăr.

Părintele Iustin Petre e convins că Dealul Casienilor are o forţă teribilă, neiertătoare cu cei slabi, nehotărâţi încă. O spune cu un fior de teamă, scoţându-ne din chilie şi oprindu-se în dreptul unor stânci colosale, ca nişte dolmene ce imaginează altare dacice, un spaţiu ritualic sub formă de amfiteatru, cu grote şi adăposturi calcaroase, în care mai vibrează încă rugăciunile călugărilor sciţi, la care a ucenicit Sfântul Casian, dimpreună cu înţeleptul său duhovnic, Ghenadie. Era secolul al IV-lea şi pădurile din preajmă, dese şi de netrecut, foşgăiau de mulţimea bătrânilor anahoreţi. În grotele şi cotloanele Casienilor trăiau zeci, poate sute de călugări. În primii ani ai creştinismului, ţinutul Tomisului numără peste 14 episcopi, iar cel mai bătrân dintre ei era invitat să participe la Sinoadele ecumenice de la Niceea sau Constantinopol, cu mult respect şi preţuire.